Aranjamente masa pentru nuntile de iarna

Lasă un comentariu

Nuntile de iarna au un farmec aparte. E adevarat ca iarna e  cam frig si, daca e zapada, oaspetii din alte orase pot sa aiba dificultati in a ajunge la eveniment, insa  tema iernii e una dintre cele mai usor de pus in practica. Lumanarile, beteala, globurile, sclipiciul, zapada artificiala, crengile uscate vopsite in argintiu, fulgii de zapada din tot felul de materiale, luminitele sunt toate mai mult decat accesibile si atragatoare. Si toate au in comun impactul vizual fermecator.

Doarece dau un aspect de caldura si creeaza o atmosfera feerica si confortabila, m-am gandit sa incep cu aranjamente de iarna cu lumanari.

Aranjament de masa cu flori si lumanari

Aranjament de iarna cu flori si lumanari

Desi nu contine decat trandafiri albi si lumanari, aranjamentul de masa este foarte bogat si pare chiar elaborat. Impresia este data si de oglinda pe care este amplasat aranjamentul, dar si de buchetele superbe de trandafiri.

Aranjament de masa pentru tema nuntii iarna

Aranjament de masa cu globuri, beteala si lumanari

Dintre cele trei aranjamente, acesta este cel mai festiv si cel mai potrivit pentru o nunta in decembrie. Reteta? Globuri, beteala, lumanari, vase transparente, nisip alb scipicios si cateva ornamente in forma de fulg de zapada. In afara de vase si lumanari, cred ca toata lumea are celelalte ingrediente. Si daca nu le are, cu siguranta vor avea loc in casa voastra, in fiecare an, de sarbatori. Imi si imaginez: de fiecare Craciun, cand am scoate podoabele din cutii, ne-am aminti ca le avem inca de la nunta, si am putea sa povestim de fiecare data copiilor si nepotilor despre nunta noastra feerica! 🙂

Aranjament cu lumanari plutitoare si pahare

Aranjament mese pentru nunta iarna

Acest ultim aranjament este cel mai putin costisitor. Contine cateva pahare, o vaza simpla, transparenta si lumanari mici. Cu toate astea nu-i asa ca e frumos?

Toate aranjamentele sunt superbe pentru ca incorporeaza elemente diverse, de inaltimi diferite si sclipitoare. Toate au fost facute folosind pahare de lichior cu picior si vase transparente. E vorba de fapt de cateva seturi de pahare, care pot fi usor valorificate. La fiecare nunta sunt cateva persoane de suflet care ajuta activ la planificarea nuntii. Nu-i asa ca merita un mic dar, care sa le aminteasca de voi dar care sa fie si util? Cu siguranta vor fi placut impresionati de mica voastra atentie. Lumanarile se gasesc peste tot, in toate dimensiunile si culorile posibile. Asa ca, mireselor de iarna, apucati-va sa va asamblati aranjamente de masa cu buget redus si impact deosebit!

Surse foto: www.weddingdish.thinklikeabride.com

Publicitate

Tema nuntii: fluturi si fucsia

Lasă un comentariu

Nunta fucsia cu fluturi

Nunta fucsia cu fluturi

Tema fluturi este o tema perfecta pentru nunta, deoarece fluturii intruchipeaza delicatetea si frumusetea acestui moment unic. Fucsia este o culoare noua in ”arsenalul” de nunta, insa ii da un look aparte evenimentului: chic si modern. Combinatia dintre cele doua este interesanta, fiind un mix deosebit intre gingasia fluturilor si intensitatea culorii fucsia.

http://www.knotforlife.com

http://www.altfeldeinvitatii.ro

http://www.w-weddingflowers.com

http://www.charlottebalbier.blogspot.com

http://www.janssweettemptations.co.uk

Tema nuntii: Alb cu negru

2 comentarii

Tema nuntii alb-negru

Tema nuntii alb-negru

Ideea de a avea o nunta alb cu negru este una indrazneata si intra cu siguranta in categoria nuntilor moderne, contemporane. Contrastul format este de mare impact vizual si, la fel ca toate temele bazate pe culori, nu necesita eforturi mari la punerea in practica. Mai exact, aceasta tema poate fi formata prin alegerea de elemente (decor, aranjamente, tort, invitatii, rochie etc) alb-negru. Ca sa fie chiar mai interesanta, am ales cateva poze cu model grafic asemanator, care sa sublinieze si sa indulceasca intensitatea contrastului.

Surse imagini:

www.altfeldeinvitatii.ro

www.kaboodle.com

creativelykept.blogspot.com

www.bakati.com

inatiffany.blogspot.com

Tema nuntii?!

Lasă un comentariu

Alegerea temei nuntii

Alegerea temei nuntii

La prima vedere, inceputul planificarii nuntii este evident: alegerea temei nuntii. Pare destul de simplu, nu?

Ar trebui sa incepem prin a ne hotara asupra stilului nostru si a starii de spirit pe care vrem sa o cream. Suntem un cuplu casual, sofisticat sau romantic? Ni se potriveste mai mult o nunta traditionala sau una la care sa ne distram cu adevarat? Ne simtim mai bine intr-o gradina, in aer liber sau intr-un local modern, mobilat dupa ultimele trenduri?

In al doilea rand, trebuie sa pornim in cautarea unei teme pentru nunta in functie de bugetul pe care il. Bugetul este cel care ne ajuta sa departajam temele preferate, precum si felul in care le vom transpune in realitate. Cu toate acestea, chiar daca bugetul nu este considerabil, pot fi folosite doar cateva idei dintr-o tema cu impact vizual mare, care sa creeze atmosfera urmarita.

Tema unei nunti poate fi sugerata prin:

  • Schema coloristica;
  • Modul de transport al mirilor;
  • Localul ales;
  • Tinute;
  • Flori;
  • Aranjamentele de pe mese;
  • Marturii;
  • Mancare si tort;
  • Anotimpul ales;
  • Traditii;
  • Invitatii.

Cred ca secretul unei nunti de vis consta in alegerea unei teme generale care sa ii multumeasca pe ambii parteneri. Prin folosirea unei teme anume, ziua cea importanta este personalizata si arata oaspetilor grija si afectiunea cu care au fost facute pregatirile, precum si personalitatea mirilor, dar si al cuplului per ansamblu.

Tema nuntii este limitata doar de imaginatie, iar alegerea unor elemente personale care sa individualizeze evenimentul nu poate da gres.

Nunta altfel cu bani putini

Lasă un comentariu

Nunta cu buget redus

Nunta cu buget redus

Ce-ar fi daca nunta mult visata, nunta speciala si plina de personalitate, care sa ramana in mintea tuturor ca o amintire draga, ar fi posibila pe timp de criza? Hmm… Ar fi grozav! Dar cum se poate ajunge la asa performanta fara un buget pe masura?

Dupa ce am rasfoit net-ul, mi-am dat seama ca lucrurile care nu sunt standard, care transmit ceva si care diferentiaza si adauga farmec nu sunt ieftine deloc. Si uite asa a inceput hamsterul din creierul meu sa alerge mai repede pe rotita, cautand o solutie.

Uitandu-ma in stanga si in dreapta (mai mult in afara Romaniei, ca la noi nu prea se poarta), am gasit raspunsul: vom face noi singuri multe dintre detaliile pe care le vrem deosebite, iar pe celelalte le vom personaliza cat mai mult, incadrandu-ne in bugetul stramt pe care il avem. Vom avea o nunta cu detalii handmade! Vom avea o nunta care sa ne exprime personalitatea! Vom avea o nunta originala! Sa trecem la treaba!

Am hotarat sa ne casatorim…si acum ce urmeaza?

Un comentariu

Cerere in casatorie romantica

Am hotarat sa ne casatorim

Dupa patru ani de convietuire fericita, jumatatea mea a decis sa imi puna marea intrebare. A fost o conspiratie frumoasa intrucat toata lumea stia de hotarare inaintea mea, eu afland abia la sfarsit, la un restaurant de la etajul 13, cu o lumanare aprinsa si cu un pahar de vin rosu in fata.

Cand ne-am revenit din entuziasmul momentului, am inceput sa ne gandim la ce presupune nunta…si ne-am speriat un pic gandindu-ne la toate nuntile la care am fost si la toti prietenii care ne-au povestit despre grandioasa zi.

Prima decizie a fost insa aceea de a ne planui nunta cu grija, cu cat mai mult timp inainte..si iata rezultatul primei decizii! Un blog in care sa adun cat mai multe idei si surse de inspiratie.

Trecand in revista nuntile la care am fost am realizat ca vrem ceva aparte…nu vrem invitatii din cele cateva cataloage disponibile absolut peste tot, in care le distingem cu usurinta pe cele alese de cuplurile care au spus da inaintea nostra. Nu vrem aranjamente florale ”clasice”, care nu transmit nimic in plus decat frumusetea de a fi floare. Nu vrem un saculet de organza plin cu bombonelele acelea albe (pe care nu le-am rontait niciodata la nuntile la care am fost) pe post de marturii. VREM ALTCEVA!

Am hotarat sa ne facem singuri invitatiile si vom folosi materiale pentru inviitatii de nunta pentru a da o nota personala inca din primul moment, cel al inmanarii invitatiilor.

Usor de spus! Acum sa vedem cat de greu va fi de facut!

Newer Entries